A cincea intamplare teribila, cu gogosi. Si-o gresie.

A cincea intamplare teribila nu e atat de incarcata de morale si invataminte ca cele dinaintea ei, e doar amuzanta. Cu aceeasi echipa eficienta si, uneori, mult prea epuizata dar mereu entuziasmata, am ajuns la un moment dat pe plaiurile Moldovei, intr-unul din orasele sale cele mai pitoresti, avand de organizat un eveniment la hotelul din centrul orasului. Nu va spun orasul fiindca astfel veti ghici hotelul si, asa cum am precizat cand am inceput seria intamplarilor teribile, nu asta este scopul.

Am avut parte de un moment ciudat inca de cand am ajuns cand am avut surpriza sa fim interpelati de bodyguardul hotelului ca….am oprit masina in fata. Pai avem eveniment aici! Pai si cum va permiteti sa opriti masina incarcata pe gresie??? O spargeti!

Oamenii placasera zona din fata hotelului, unde ai opri masina sa intri in hotel (nu, nu aveau o alta intrare accesibila clientilor) cu gresie de interior. Si acum aveau maaaare grija sa nu se deterioreze. Nu, nici bellboy trolly nu aveau, asa ca am carat frumusel cutiile de materiale de la masina parcata pe carosabil pana in receptie. Ii suspectez, de fapt, ca aveau dar, evident, ar fi deteriorat gresia. Cea noua.

Trebuie sa recunosc cinstit ca dupa aceea am avut o discutie nu foarte linistita cu managerul hotelului, discutie ale carei concluzii au fost ca nu ne placem si nu ne suportam reciproc astfel incat, desi serviciile, per total, au fost furnizate conform contractului iar evenimentul a fost reusit, una din preocuparile echipei mele, pe tot parcursul celor 3 zile, a fost sa faca tot ce se poate ca sa ne vedem cat mai putin cu domnul manager. Pentru linistea tuturor.

Dar momentul amuzant pe care voiam sa vi-l povestesc (si de la care a pornit povestea aceasta) a fost in seara celei de a doua zile, dupa cina, cand una dintre colegele mele a decis ca doreste un campari orange. Noi, restul, ne delectam cu bere (dupa ce am fost corectati ca nu au bere neagra ci bere bruna) foarte rece, doar ea era mai cu mot, voia campari orange. Il cere, i se confirma ca-l va primi, ne intindem la povesti si discutii, trece vremea, trece … berea, mai cerem un rand, colega noastra tot astepta! Re-aminteste comanda celui care ne adusese berile, iarasi i se confirma ca da, da, vine acusi, iar trece timpul.

Intr-un tarziu, il identifica pe acel chelner care luase comanda si-i reaminteste ca doreste un campari orange. Raspunsul, siderant, soseste promt: Da, doamna, il caut, vi-l aduc imediat!

Ramanem toti fara replica (ceeea ce, credeti-ma, e dificil) si asteptam. Si asteptam. Dupa inca 20 de minute vine chelnerul cu pricina, nadusit tot si rosu de jena si marturiseste : Doamna, am cautat toate sticlele de Campari, si din bar si din depozit, niciuna nu e orange, toate-s rosii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Din 5-6 persoane cate eram, nu garantez ca nu i-a ras nimeni in nas bietului baiat…..de unde sa stie el asa, din oficiu, ce e ala Campari Orange, daca noi nu i-am spus!

Colega mea clacheaza si cere, cu naduf, un frappe, « daca esti sigur ca stii sa-l faci ». Este asigurata ca desigur, stie sa-l faca, si fuge sa-l aduca. Si-l aduce. Ne intoarcem asadar la berile noastre, colega isi ia fericita frappe-ul (care arata bine si parea f rece) si iarasi, cum ziceam, vorbeam, discutam, ca tot omul la un pahar de vorba. Pana in clipa in care colega mea gaseste, in frappe-ul minunat, 2 gogosi ca de profiterol! Stupoare!